Denisa-Diaconu-Stenden-University-Olanda

Am ales Stenden University, Olanda, pentru că oferta a fost promiţătoare. Aici studiul se centrează pe fapte din viaţa reală, nu pe teorie.

Anul universitar este împărţit în patru module, unul dintre ele fiind de practică. La Media & Entertainment Management acesta parcurge tot ce ţine de media. Pot da un scurt exemplu: timp de două săptămâni va trebui să găsesc o formație de muzică pe care să o impresariez, adică să îi înregistrez o melodie, să mă ocup de promovarea ei, dar şi de tot ce ţine de marketing. Alte două săptămâni voi face practică la televiziunea şcolii, unde vom avea chiar o emisiune live cu o vedetă din Olanda (pot alege ce vreau să fiu în emisiune: prezentator, cameraman, director de imagine, director de platou, director de sunet etc.).

În primul rând oamenii sunt calzi, “săritori”. Este greu să îţi faci prieteni aici, dar când reusești ştii sigur că-ți vor fi pe viaţă alături. Un alt lucru interesant despre olandezi este acela că sunt foarte veseli. Niciodată nu vei vedea un om trist sau nervos.

În al doilea rând, pot afirma faptul că Olanda este o ţară foarte curată, de la şosele, străzi, până la aer. Aici toată lumea foloseşte bicicleta. Sunt şi maşini, însă nu atât de multe.